Asigurarea calității în educația și formarea profesională, la nivel european și la nivelul punctelor naționale de referință (EQAVET-NRP-RO) 2016 – 2017

Perioada de implementare: 01.04.2016 – 31.03.2017

Descrierea generală a proiectului

Scopul cererii de propuneri de proiecte EACEA 46/2015 este acela de a oferi o subvenție pentru punctele de referință ale statelor membre, NRPs, sprijinind astfel punerea în aplicare a sarcinilor care le sunt atribuite prin Recomandarea EQAVET. Comisia Europeană a adoptat în ianuarie 2014, un raport referitor la punerea în aplicare a recomandărilor EQAVET în care se menționează, printre altele, că  ”Transparența între diferitele sisteme de asigurare a calității ar trebui consolidată pentru a permite o mai mare încredere reciprocă între diferitele sisteme VET”. Mai mult decât atât, în raport se subliniază rolul cheie al punctelor naționale de referință – EQAVET NRP și importanța alocării de mijloace financiare suficiente pentru ca acestea să-și ducă la îndeplinire misiunea.

Proiectul nostru este în deplină concordanță cu recomandările EQAVET și cu obiectivele specifice ale prezentului call. Ne propunem promovarea utilizării cadrului de referință pentru asigurarea calității la nivel național (RO), încurajarea învățării  reciproce între punctele naționale de referință în domeniul Asigurării Calității (QANRPs) reprezentative (în cadrul proiectului se va organiza o activitate de învățare reciprocă pentru QANRPs) și stimularea dezvoltării instituționale a punctului național de referință pentru Asigurarea Calității. În România, punctul național de referință QANRP, numit Grupul Național pentru Asigurarea Calității – GNAC, este o structură de coordonare interinstituțională cu rolul de a aplica în mod coerent măsurile europene și naționale pentru asigurarea calității în educație și formare profesională. GNAC are ca principal obiectiv asigurarea coerenței și transparenței mecanismelor de asigurare a calității în formarea profesională, dezvoltate la nivel european și național, pentru a îmbunătăți încrederea reciprocă în calificări și în facilitarea mobilității, cooperarea și învățarea reciprocă între furnizorii de formare profesională inițială și continuă, la nivel european și național, pentru a dezvolta o cultură a calității și pentru a crește responsabilitatea tuturor factorilor implicați.

Obiectivele proiectului

  • Colectarea și diseminarea bunelor practici, atât la nivel național cât și la nivel european, în vederea creșterii vizibilității și atractivității VET.

  • Creșterea nivelului de conștientizare la nivelul tuturor factorilor interesați cu privire la beneficiile  EFP și cu privire la rolul central al asigurării calității în VET, prin intermediul site-ului proiectului, al bazei de date și de materiale relevante și prin intermediul unei sesiuni de informare.

  • Diseminarea, prin intermediul site-ului proiectului, a bazei de date și de materiale relevante și prin intermediul sesiunii de informare, a politicilor și instrumentelor elaborate în cadrul EQAVET și în cadrul proiectului.

Rezultate/ Indicatori de succes

  • Un Compendium de bune practici pentru promovarea vizibilității și atractivității VET, ce constă într-o colecție de exemple de bune practici cum ar fi: campanii de sensibilizare a publicului asupra beneficiilor aduse de EFP, platforme de promovare a EFP, orientare profesională și elemente de curriculum pentru a sprijini orientarea educației și formării pentru elevii de gimnaziu, inițiative menite să promoveze și să ofere suport pentru dezvoltarea EFP, promovarea absolvenților EFP care au avut succes în diverse companii, etc.

  • O actualizare a web-site-ului GNAC, www.gnac.ro ,cu documente relevante la nivel european și național, în limba română și limba engleză ( sau apropiate) incluzând, printre altele: Planul strategic EQAVET, Concluziile de la Riga-2015, 2015 Raportul Consiliului și Comisiei cu privire la implementarea rețelei strategice pentru cooperare europeană în educație și formare ( ET 2020), sumarul TWG în VET privind ucenicia de înaltă performanță&WBL – 20 principii de bază și de exemple de bună practică la nivel internațional și național, noutăți și evenimente la nivel național și european, etc.

  • Un scurt breviar de politici PLA (peer learning activity – învățare reciprocă) privind promovarea vizibilității și atractivității VET care cuprinde mesaje cheie pe tema evoluțiilor de sistem și de furnizor de EFP.

  • 5 materiale promoționale:

    • 2 flyere ( fiecare pe o pagină A4, pliată în 3, cu text pe ambele părți, color) pentru diseminarea obiectivelor proiectului și a scopului acestuia ( primul flyer) și a rezultatelor preconizate ( al doilea flyer)
    • 3 newsletters – fiecare având câte 8 pagini format A4, color, cu conținut focusat pe rezultatele majore al proiectului.
  • O sesiune națională de informare – pentru creșterea atractivității VET și diseminarea rezultatelor proiectului.

ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI

A1. Managementul proiectului

A2. Realizarea unui Compendium de bune practici pentru creșterea vizibilității și atractivității VET

A3. Actualizarea site-ului GNAC www.gnac.ro

A4. Dezvoltarea de materiale promoționale

A5. Activitatea de peer-learning

A6.  Organizarea unei sesiuni naționale de informare

A7. Participarea la evenimente internaționale privind asigurarea calității în VET

 

A2. Realizarea unui Compendium de bune practici in promovarea invatamantului profesional si tehnic

 

POVESTI DE SUCCES

COMPENDIUM DE BUNE PRACTICI ÎN PROMOVAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PROFESIONAL ȘI TEHNIC

Citiți poveștile de succes prezentate aici, inspirați-vă din exemplele de bune practici, informați-vă din portalul prezentat pentru a vă alege meseria care vi se potrivește și nu o să regretați minutele petrecute împreună cu noi prin intermediul acestui compendium!

For the english version, click here

IMPREUNĂ VOM REUȘI!

 

PREZENTARE A5. Activitatea de peer-learning

Scopul activității este acela de a promova învățământul profesional și tehnic și de a mări vizibilitatea și actractivitatea acestuia în rândul elevilor și părinților.  Aspectele atinse în această activitate se referă la ambele sisteme de furnizare a serviciilor de învățare: învățarea la locul de muncă și învățarea în școală.

Activitatea s-a desfășurat în București  în perioada 6 – 7 octombrie 2016. Reprezentanți ai punctelor naționale de referință din Austria, Croația, Italia, Grecia, Letonia, Slovenia, Finlanda și România au făcut  schimb de experiență  și au lansat inițiative cu privire la transparența și creșterea atractivității învățământului professional și tehnic (VET). Reprezentanții GNAC si ai CNDIPT au prezentat activități de promovare și de sporire a vizibilității VET, platform de informare on-line (JOBS, Alegeți drumul) și activități commune școală-mediul de afaceri.

Rezultat așteptat: un Breviar de politici de învățare reciprocă privind promovarea vizibilității și creșterea atractivității VET.

Materiale și prezentări PLA:

 

FLYERE

 

Aici puteți accesa flyerele realizate în cadrul proiectului ERASMUS+ , „EQAVET-NRP-RO”:

 

NEWSLETTERE

 

Aici puteți accesa newsletterele realizate în cadrul proiectului ERASMUS+ , „EQAVET-NRP-RO”:

 

A6. Organizarea unei sesiuni nationale de informare

La această activitate au fost invitați factori de decizie ( MENCS, MMFPSPV, ANC, etc), directori de școli, profesori și elevi din școli gimnaziale și cu profil tehnologic, reprezentanți ai mediului de afaceri, foști absolvenți IPT de succes. Activitatea este o sesiune de informare dar și un forum de discuții și de colectare a feedback-ului de la factori interesați de VET și de rezultatele proiectului.

Back to top