Asigurarea calităţii în sistemul de formare profesională continuă din România—CALISIS (proiect co-finanţat din FSE prin POS DRU 2007 – 2013)

În vederea creşterii competitivităţii economice, dar şi a îndeplinirii obiectivelor strategice comune asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, România trebuie să îmbunătăţească sistemul actual de autorizare a furnizorilor de formare profesională continuă (FPC), ale cărui carenţe sunt clar descrise în POS DRU, precum şi sistemul de asigurare şi management al calităţii la diferitele paliere implicate în sistemul FPC, prin implementarea unor proceduri şi mecanisme comparabile cu cele existente în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene. Necesitatea acestor schimbări este susţinută chiar prin definirea unei axe prioritare dedicată acestei problematici în cadrul POS DRU.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi implementarea unui sistem naţional de asigurare şi management al calităţii în FPC, pe baza unor studii ştiinţifice relevante şi folosind o abordare compatibilă cu EQARF/EQAVET.

Obiectivele specifice sunt

  • Elaborarea unor recomandări pentru aranjamente instituţionale privind asigurarea calităţii (AC) în FPC, pe baza unor studii ştiinţifice relevante şi a transferului de know how transnaţional.
  • Implementarea de instrumente şi mecanisme de asigurare a calităţii la toate nivelurile sistemului.
  • Instituirea unui sistem naţional de certificare şi evidenţă a evaluatorilor pentru AC în serviciile de FPC.
  • Îmbunătăţirea sistemului naţional de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor şi instituirea unui sistem de asigurare a calităţii serviciilor de FPC în conformitate cu prevederile EQARF/EQAVET.
  • Realizarea unui sistem de formare şi certificare a evaluatorilor care să răspundă cerinţelor de AC în serviciile de FPC.

Partenerii implicaţi în proiect sunt:

Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) – partener principal; TILS România, Fiatest, Fiatest Centru Educaţional, Camporlecchio Educaţional Italia, ISFOL Italia, IF Italia Forma şi Gruppo Pragma Italia.

 

Activităţile principale ale proiectului sunt:

  • Trecerea în revistă a sistemului actual de FPC din România, privind aspectele legislative, administrative, operaţionale şi ecartul faţă de cerinţele EQARF/EQAVET.
  • Analiza situaţiei actuale şi formarea resurselor umane implicate în dezvoltarea sistemului de asigurare a calităţii în FPC din România.
  • Formularea de propuneri de îmbunătăţire a sistemului de autorizare a furnizorilor de formare, precum şi elaborarea de proceduri şi instrumente în vederea asigurării calităţii în FPC.
  • Elaborarea unui program de dezvoltare a resurselor umane adresat: specialiştilor/experţilor implicaţi în evaluarea calităţii şi autorizarea programelor de FPC; personalului din comisiile de specialitate şi grupurile de lucru ale CNFPA şi personalului furnizorilor publici şi privaţi de FPC, în vederea aplicării noilor proceduri şi instrumente de asigurare a calităţii în FPC.
  • Implementarea la nivel naţional a programelor de formare profesională dezvoltate.

Rezultatele anticipate ale proiectului sunt:

  • Raport de cercetare privind situaţia actuală a FPC.
  • Pagină web de prezentare a proiectului.
  • Registru Naţional al Evaluatorilor Certificaţi.
  • Trei rapoarte de cercetare: Studiu comparativ internaţional; Studiu privind asigurarea calităţii în educaţie; Studiu privind asigurarea calităţii în FPC.
  • Program de formare elaborat şi suportul de curs.
  • Vizită de studiu în Italia, organizată pentru 22 de persoane.
  • Proceduri şi instrumente de asigurare a calităţii.
  • Trei ghiduri pentru aplicarea procedurilor şi instrumentelor elaborate în cadrul exerciţiului pilot.
  • Exerciţiu pilot implementat în trei judeţe.
  • Opt seminarii regionale de diseminare.
  • Standard ocupaţional pentru ocupaţia „Evaluator de competenţe profesionale” revizuit.
  • Program de formare pentru personalul CNFPA, membrii Comisiei de Autorizare şi Secretariatului tehnic judeţean şi suportul de curs aferent.
  • Program de formare pentru specia-liştii evaluatori şi suportul de curs aferent.
  • Program de formare pentru formatori şi suport de curs.
  • 100 persoane instruite ca formatori.
  • Opt seminarii regionale de formare pentru 300 de persoane (personal CNFPA, membrii comisiilor de autorizare şi ai secretariatelor tehnice) şi opt programe regionale de formare pentru cca. 1.125 de persoane.
  • Patru seminarii de diseminare pentru 100 de participanţi.
  • Conferinţă naţională de închidere a proiectului cu 100 de participanţi.
  • Campanie de informare şi promovare.

Grupul ţintă al proiectului este format din:

  • Membri ai comitetelor sectoriale.
  • Personal al centrelor de certificare/validare a învăţării anterioare.
  • Personal al furnizorilor publici şi privaţi de FPC.
  • Personal al MECTS şi MMFPS şi al altor organisme publice cu atribuţii în domeniul FPC, inclusiv asigurarea calităţii şi CNC.
  • Personal din comisiile de specialitate şi grupuri de lucru ale CNFPA.
  • Specialişti/experţi implicaţi în evaluarea calităţii şi autorizarea programelor de formare profesională continuă.
  • Evaluatori/specialişti în evaluarea competenţelor profesionale (evaluatori ai competenţelor profesionale dobândite în alte contexte decât cele formale, angajaţi ai Centrelor de Evaluare şi Certificare a competenţelor profesionale).

 

 

Back to top