Îmbunătăţirea calităţii în educaţie şi formare profesională prin reţele parteneriale (proiect co-finanţat din FSE prin POS DRU 2007 – 2013)

Proiectul, care se implementază în perioada septembrie 2010 – august 2013, îşi propune să răspundă priorităţilor şi obiectivelor strategiei Lisabona, Cadrului Strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale (orizont 2020), Programului National de Reforme, Strategiei de post-aderare a Ministerului Educatiei Cercetarii, Tineretului şi Sportului 2007-2013 şi obiectivului general al POSDRU privind restructurarea şi îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi formare în vederea unei mai bune adaptări la nevoile unei societăţi bazate pe cunoaştere.

Obiectivul general al proiectului este îmbunatăţirea sistemului de educaţie şi formare profesională iniţiala, prin dezvoltarea de instrumente şi metodologii pentru implementarea Cadrului Comun European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii în formare profesională (EQARF/EQAVET) în învăţământul profesional şi tehnic (IPT), utilizând reţele parteneriale între şcoli.

Obiectivele specifice sunt:

  • Dezvoltarea cadrului operaţional pentru implementarea EQARF/EQAVET în IPT.
  • Dezvoltarea reţelelor parteneriale între şcoli.
  • Formarea actorilor cheie implicaţi în asigurarea calităţii în IPT.

Partenerii implicaţi în proiect sunt:

Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) – partener principal; ARQA VET – Punctul Naţional de Referinţă al Reţelei EQAVET din Austria; Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP); Inter Business Travel (IBT); Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB); Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa; ISJ Braşov; ISJ Galaţi; ISJ Maramureş; ISJ Suceava; ISJ Timiș

 

Activităţile propuse sunt:

  • Crearea şi administrarea platformei electronice pentru facilitarea consultării publice privind metodologiile elaborate şi a comunicării interinstituţionale în cadrul reţelelor parteneriale.
  • Infiinţarea şi dezvoltarea a 16 reţele parteneriale pentru îmbunătăţirea educaţiei şi formării profesionale în IPT.
  • Elaborarea şi testarea metodologiei pentru implementarea EQARF/EQAVET în IPT.
  • Elaborarea strategiei de implementare a EQARF/EQAVET în învăţământul profesional şi tehnic, la nivel de sistem şi la nivel de furnizor, utilizând reţele parteneriale şi formularea propunerii de Ordin de Ministru pentru aprobare.

Rezultatele anticipate sunt:

  • 1 platformă electronică pentru facilitarea consultării publice privind metodologiile elaborate şi a comunicării interinstituţionale în cadrul reţelelor parteneriale.
  • 1 metodologie pentru implementarea EQARF/EQAVET în context naţional.
  • 16 reţele parteneriale funcţionale -între şcoli din acelaşi domeniu de pregătire.
  • 1 ghid de bune practici în dezvoltarea reţelelor parteneriale.
  • 220 persoane atestate cu competenţe profesionale pentru dezvoltarea reţelelor parteneriale.
  • 1 strategie de implementare a EQARF/EQAVET, la nivel de sistem şi la nivel de furnizor, utilizând reţele parteneriale.

Grupul ţintă este constituit din:

  • 96 de membri ai Consiliilor de administraţie din şcolile membre ale reţelelor parteneriale.
  • 96 de membri ai Comisiilor de Evaluare şi Asigurare a Calităţii din şcolile membre ale reţelelor parteneriale.
  • 42 inspectori cu funcţii de monitorizare şi control din inspectoratele şcolare.

 

 

Back to top