Activităţi în cadrul reţelei EQAVET

Introducere

Încorporarea o cultură de asigurare a calității pentru VET în rândul tuturor părților interesate relevante în cadrul și între statele membre necesită o abordare de jos în sus pentru dezvoltarea și proprietatea asupra proceselor de calitate în sistemele VET. Bazându-se pe acest principiu, activitățile programului de lucru implică actori-cheie în statele membre, precum și Comisia Europeană, partenerii sociali și cu părțile interesate relevante ale UE (în special asociațiile UE furnizori de VET). Activitățile propuse sunt caracterizate prin flexibilitate și capacitatea de reacție la nevoile politice în curs de dezvoltare, care vor asigura relevanța și utilitatea lor. Încurajarea, stimularea și susținerea proceselor naționale de punere în aplicare ar trebui să fie focal punctul în activitatea rețelei în 2013-2015, cu două niveluri de acțiune se disting:

  1. Sprijinirea punerii în aplicare la nivel național
  2. Consolidarea sinergiilor și a cooperării europene.

Programul de lucru al EQAVET pentru perioada 2010-2012 se bazează pe activitatea anterioară desfăşurată de Reţeaua Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Educaţia şi Formarea Profesională (ENQA-VET) şi de grupurile tehnice de lucru înfiinţate de către Comisia Europeană în vederea aplicării recomandărilor din cadrul Procesului Copenhaga.

Programul de Lucru cuprinde o serie de activităţi şi rezultate concrete esenţiale care vor contribui la îmbunătăţirea sistemului de asigurare a calităţii în educaţia şi formarea profesională din Europa şi vor sprijini abordările la nivel naţional privind implementarea şi utilizarea Cadrului de Referinţă. Prin implementarea programului de lucru, EQAVET îşi propune următoarele:

  • crearea unei comunităţi funcţionale de practici în domeniul asigurării calităţii EFP la nivel european, care să aducă laolaltă, într-un climat de colaborare, reprezentanţi ai statelor membre, partenerilor sociali şi Comisiei Europene.
  • oferirea de sprijin tehnic şi la nivel de conţinut pentru punctele naţionale de referinţă în asigurarea calităţii, consolidarea poziţiei acestora de jucători-cheie în domeniul asigurării calităţii în context naţional.
  • consolidarea legăturilor cu Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii şi (programul Leonardo da Vinci).
  • consolidarea stimulării dimensiunii de asigurare a calităţii procesului de certificare printr-o strânsă cooperare cu alte instrumente europene care au ca scop încurajarea mobilităţii şi transparenţei, cum ar fi ECVET şi EQF.

Programul de lucru propune activităţi necesare pentru a garanta implementarea Recomandării astfel încât să se promoveze o cultură a asigurării calităţii pe întreg teritoriul UE. Principalele activităţi ale Reţelei sunt grupurile de lucru, Forumul anual, seminarul sectorial şi raportarea online.

Reţeaua a dezvoltat o strategie de comunicare în vederea asigurării unei diseminări eficiente a rezultatelor diferitelor activităţi, precum şi a materialelor utile pentru politicile în curs de elaborare. Aceasta identifică cele mai adecvate canale de comunicare şi publicul ţintă pentru a recepţiona şi transmite cel mai bine informaţiile, mesajele şi cunoştinţele cu rol de valoare adăugată care rezultă din activităţile Reţelei, creând astfel o comunitate de practici în domeniul asigurării calităţii în EFP.

Grupuri de lucru

Grupurile de lucru reprezintă un element central al Programului de Lucru EQAVET pentru 2010-2012. Rolul principal al acestora este de a elabora ghiduri practice şi materiale care vor ajuta Statele Membre în dezvoltarea propriilor instrumente naţionale de raportare cu privire la modalităţile de aplicare a Recomandării. Grupurile de lucru au următoarele responsabilităţi:

Grupul de Lucru 1: elaborarea unor linii directoare şi a unor instrumente care să sprijine dezvoltarea unor abordări privind implementarea la nivel naţional a Cadrului de Referinţă şi privind îmbunătăţirea sistemul de asigurare a calităţii în EFP.
Grupul de Lucru 2: analizarea utilizării indicatorilor în vederea măsurării calităţii, pentru a sprijini pregătirea revizuirii la nivel naţional a implementării Cadrului de Referinţă şi pentru a dezvolta folosirea indicatorilor în scopul monitorizării proceselor de asigurare a calităţii la nivelul furnizării de EFP.

Fiecare grup de lucru cuprinde membrii desemnaţi de Statele Membre şi reprezentanţi ai partenerilor sociali şi ai furnizorilor de EFP. În activitatea lor, grupurile sunt îndrumate şi sprijinite de experţi în domeniul asigurării calităţii.

Grupurile de lucru oferă oportunităţi pentru schimburi de experienţă, pentru discuţii pe marginea exemplelor de politici şi pentru elaborarea unor materiale utile privind politicile, care să vină în sprijinul utilizării la maximum a Cadrului de Referinţă, potrivit cerinţelor specifice de la nivel naţional. Activitatea grupurilor de lucru se bazează pe expertiza existentă şi îşi propun să identifice soluţii eficace la problemele cu care se confruntă statele participante, contribuind în acelaşi timp, în mod semnificativ, la progresul viitor în acest domeniu.

Forumul Anual 2010

Primul Forum anual EQAVET a avut loc la Madrid între 29 şi 30 aprilie 2010 şi a constituit prima adunare generală organizată în cadrul noii etape de lucru la nivel european pentru asigurarea calităţii în EFP, de la adoptarea Recomandării privind instituirea unui Cadru European de referinţă pentru asigurarea calităţii şi înfiinţarea ulterioară a Secretariatului care sprijină implementarea acestuia.

Forumul Anual a fost găzduit de Ministerul Educaţiei din Spania, lucrările acestuia fiind deschise în mod oficial de dl. Antonio Gil González, şef de departament în cadrul Unităţii pentru consiliere şi EFP.

Forumul Anual a fost prezidat de Comisia Europeană, reprezentată de dl. João Delgado.

Douăzeci şi şapte de ţări au fost reprezentate la Forumul Anual. Partenerii Sociali au fost reprezentaţi de ETUC, CEEP, UEAPME şi Business Europe. Au mai fost prezenţi de asemenea observatori din partea QALLL, EVBB şi COEPA, precum şi din partea CEDEFOP şi ETF.

Descarcă raportul Forumului Anual.

Forumul Anual 2011

Cea de a doua ediţie a Forumului anual EQAVET a avut loc în perioada 31 martie – 1 aprilie 2011, la Budapesta.

Forumul Anual a fost organizat în comun de către Comisia Europeană, Secretariatul EQAVET şi Institutul Naţional pentru Formare Profesională şi Formare a Adulţilor din Ungaria.

La forum au participat douăzeci şi cinci de ţări. Nu au putut fi prezente mai multe state membre: Bulgaria, Danemarca, Polonia, precum şi ţări partenere cum ar fi Croaţia, Liechtenstein, Islanda, “Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” şi Turcia. Partenerii sociali au fost reprezentaţi de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC), Asociaţia Europeană a Meşteşugarilor şi Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (UEAPME) şi Business Europe. Au participat, de asemenea, observatori din partea proiectului Asigurarea Calităţii în Învăţarea pe tot parcursul vieţii (QALLL), Eurochambres, Asociaţiei Furnizorilor Europeni de Educaţie şi Formare Profesională (EUproVET), Uniunii Europeane a Consiliilor Studenţilor (OBESSU), Registrului European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR) şi ai reţelei MENON. Fundaţia Europeană de Formare (ETF) a fost de asemenea reprezentată. Din păcate, reprezentanţii Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP) nu au putut participa.

Forumul Anual a fost prezidat de Comisia Europeană, reprezentată de Dl. Risto Raivio.

Formul Anual 2012

Al treilea Forum anual al EQAVET a avut loc între  29 şi 30 martie 2012 la Elsinore, în Danemarca.

Forumul Anual a fost organizat în comun de către Comisia Europeană, Secretariatul EQAVET şi Confederaţia Sindicatelor din Danemarca.

Forumul Anual a fost considerat de maximă importanţă, întrucât a marcat ultimul an al programului curent de lucru al reţelei EQAVET şi s-a concentrat pe priorităţile şi strategiile pentru viitor. În acest context, cel de-al Treilea Forum Anual a oferit participanţilor ocazia de a reflecta asupra rezultatelor deja obţinute, asupra experienţelor Statelor Membre în dezvoltarea propriilor abordări naţionale în implementarea Recomandării EQAVET, şi de a decide asupra celor mai adecvate modalităţi de sprijinire a Statelor Membre şi a Punctelor Naţionale de referinţă în anii care vor urma.

Seminare sectoriale

Seminariile sectoriale EQAVET oferă ocazia unor întâlniri între partenerii sociali şi reprezentanţii Punctelor Naţionale de Referinţă, care au ca scop prezentarea modului în care asigurarea calităţii în EFP este realizată şi gestionată în anumite domenii.

Seminariile sectoriale oferă o platformă de discuţii, de tip masă rotundă, în cadrul cărora grupuri sectoriale specifice îşi pot împărtăşi experienţa în dezvoltarea unui sistem de asigurare a calităţii la nivelul programelor de formare şi dezvoltare cu cei responsabili de asigurarea implementării eficiente la nivel naţional a Recomandării EQAVET.

În cadrul programului de lucru EQAVET pentru 2011 şi 2012, se vor organiza trei seminare sectoriale: în mai 2011, în toamna anului 2011 şi în primăvara anului 2012.

Seminariile se vor axa pe următoarele domenii:

În cadrul seminariilor, se vor prezenta şi analiza exemple de bune practici în ceea ce priveşte:

  • stabilirea de proceduri privind asigurarea calităţii în furnizarea de formare profesională la locul de muncă – cu precădere privind formarea de formatori/instructori/facilitatori;
  • contribuţia partenerilor sociali/a economiei la dezvoltarea curriculumului de EFP şi a criteriilor de evaluare pentru formarea la locul de muncă;
  • utilizarea indicatorilor privind calitatea în furnizarea de formare profesională, stabiliţi pe domenii de activitate.

Pentru mai multe detalii privind seminariile sectoriale, consultanţi documentul sinteză.

Seminar comun EQAVET-EQF-ECVET

Coordonarea dintre instrumentele europene EQAVET, ECVET şi EQF a fost considerată una dintre priorităţile Programului de lucru EQAVET 2010-2012.

În scopul intensificării acestei cooperări, Secretariatele celor trei reţele au organizat un seminar comun: „Asigurarea calităţii calificărilor din EFP – Contribuţia instrumentelor UE la definirea şi redefinirea standardelor bazate pe rezultatele învăţării”.

Seminarul a avut loc în zilele de 14 şi 15 noiembrie 2011, la Bonn şi a fost găzduit de Agenţia naţională „Educaţie pentru Europa”, la Institutul Federal pentru Educaţie şi Formare Profesională.

Seminarul comun a oferit oportunitatea unei reflecţii structurate asupra interacţiunii dintre instrumentele EQF, ECVET şi EQAVET. A oferit un forum dedicat factorilor interesaţi la nivel naţional, implicaţi în dezvoltarea standardelor de rezultate ale învăţării, în cadrul cărora aceştia au putut analiza cel mai bun mod în care pot utiliza instrumentele, îmbunătăţind cooperarea în implementarea acestora şi sprijinind dezvoltarea unor calificări de cea mai bună calitate în domeniul EFP.

 

Back to top