Grecia

Multe din schimbările promovate în Grecia în ultimii ani au vizat aplicarea politicilor UE  în domeniul educaţiei şi formării. În acest context, priorităţile reformei de bază a sistemelor de educaţie şi formare au fost:

  • Îmbunătăţirea calităţii pentru serviciile de educaţie furnizate, prin introducerea modificărilor la nivelul structurilor dar şi al practicilor din cadrul sistemelor de educaţie şi formare.
  • Dezvoltarea profesională sistematică a profesorilor prin mijloace de formare iniţială şi continuă.
  • Crearea de legături între educaţie şi formare, pe de o parte, şi sectorul de ocupare, pe de altă parte, prin analiza nevoilor şi competenţelor solicitate sau care vor fi solicitate în viitor. Astfel, accentul se va pune pe orientarea profesională.
  • Promovarea egalităţii de şanse în privinţa accesului la piaţa muncii pentru cei ameninţaţi cu excluderea socială. Se pune accent pe furnizarea de alternative persoanelor cu dizabilităţi şi din grupurile sociale vulnerabile.
  • Abordarea educaţiei şi formării profesionale din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi.
  • Dezvoltarea şi promovarea antreprenoriatului şi adaptabilităţii tineretului.
  • Îmbunătăţirea accesului femeilor pe piaţa muncii;
  • Realizarea unei infrastructuri adecvate sau actualizarea materialelor existente şi a resurselor disponibile pentru educaţie, punând un accent deosebit pe dezvoltarea materialelor, metodelor şi tehnologiilor educaţionale în învăţare şi predare.

Ministerul Educaţiei şi Afacerilor Religioase (YPEPTH) şi-a stabilit următoarele obiective de activitate, în vederea a implementării politicii naţionale în domeniul învăţării pe parcursul întregii vieţi:

  • Modernizarea sistemelor de educaţie şi formare profesională iniţială.
  • Legătura dintre sistemele de educaţie şi formare formală şi non-formală şi nevoile pieţei muncii.
  • Dezvoltarea personalităţii umane şi a unor abilităţi sociale şi culturale mai largi prin învăţarea pe parcursul întregii vieţi.
  • Acreditarea furnizorilor de formare şi certificarea calificărilor profesionale.
  • Combatarea eşecului şcolar şi reducerea abandonului şcolar.
  • Formarea aprofundată a formatorilor privind noile tehnologii în educaţie.
  • Cursuri postuniversitare viabile în domenii de învăţare legate de nevoile pieţei muncii.
  • Îmbunătăţirea şi modernizarea infrastructurii şcolare şi de educaţie.
  • Extinderea utilizării noilor tehnologii de informaţii şi comunicare la toate nivelurile sistemului educaţional.
  • Abordarea aspectelor de mediu şi culturale.
  • Combaterea excluderii sociale.

În Grecia, din cauza numărului mare de instituţii de formare, publice şi private, a fost creat un organism naţional care va supraveghea şi va coordona toate agenţiile care sunt implicate în formarea profesională continuă, Centrul Naţional de Acreditare pentru Formare Profesională (EKEPIS). Acesta este supervizat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (YPAKP) şi are autonomie administrativă şi financiară. Misiunea Centrului este de a dezvolta şi a implementa Sistemul Naţional de Acreditare pentru Formarea Profesională Continuă. Acest sistem urmăreşte asigurarea calităţii în formarea profesională, legătura între calificările profesionale iniţiale şi continue şi recunoaşterea calificărilor profesionale oferite prin intermediul formării profesionale continue.

 

Back to top