Malta

În ultima perioadă, au fost demarate mai multe iniţiative politice şi structurale în vederea îmbunătăţirii managementul calităţii la nivel instituţional. Diversificarea economiei malteze a făcut ca educaţia şi formarea profesională (EFP) să capete o importanţă sporită pentru angajatori, angajaţi şi pentru societate în general. Liberalizarea economiei şi influenţa noilor tehnologii va spori şi mai mult, pe viitor, importanţa EFP, fiind unanim acceptat faptul că, în lipsa investiţiei în EFP va fi afectată, negativ, competitivitatea economică. Adaptarea la normele UE a fost principala prioritate a politicii din ultimii ani, obiectivul major fiind creşterea calităţii serviciilor de EFP. Formarea cadrelor didactice, adoptarea „Cartei calităţii”,  adaptarea standardelor europene de calificare şi alte activităţi similare au fost contribut, semnificativ, la acest proces. De asemenea, Cadrul Naţional al Calificărilor din Malta este, în întregime, corelat cu Cadrul European al Calificărilor pentru Învăţare pe Parcursul Întregii Vieţi (EQF). Toate acestea dovedesc faptul că, din momentul aderării la UE, în Malta s-au făcut eforturi deosebite pentru armonizarea şi dezvoltarea sistemului de EFP, inclusiv a procedurilor de asigurare a calităţii. Cu toate acestea, Malta mai are încă un drum lung de făcut pentru a implementa Cadrul Comun European de Asigurare a Calităţii, aprobat prin recomandarea EQAVET. În acest sens, activităţile Reţelei EQAVET, derulate la nivel naţional, vor juca un rol esenţial.

 

Back to top